Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, dar și luând în considerare apropierea multașteptatelor sărbători de iarnă, circa 30 de copii, care beneficiază de serviciile oferite în cadrul Centrului de Intervenție Timpurie la copil din Florești, au fost invitați la o sărbătoare improvizată cu dublă conotație.

Organizată de angajații Centrului de Intervenție Timpurie la copil cu sprijinul și contribuția Lumos Foundation Moldova, acest eveniment a dat start activităților legate de sărbătorile de iarnă, pe care organizația noastră fie le va desfășura direct, fie va oferi sprijin pentru realizarea lor. Printre activitățile planificate în acest sens sunt incluse distribuirea de tichete (vouchere) pentru copiii și familiile refugiate, dar și cele gazdă, din raioanele Ialoveni și Florești, desfășurarea activităților de participare a copiilor și tinerilor menite să contribuie la consolidarea relațiilor dintre copiii și tinerii refugiați și cei din comunitățile gazdă, ș.a.

Cât privește evenimentul de la Florești, micii participanți au savurat fiecare clipă a acestuia. A fost deosebit de plăcut să urmărești cum picii care, de obicei, vizitează CIT Florești pentru cu totul alte scopuri, își dau buzna la decorarea pomului de Crăciun. Ei au demonstrat o dată în plus cât de benefice sunt eforturile specialiștilor de aici și ce rezultate pot fi obținute atunci, când toți cei interesați de dezvoltarea lor sănătoasă se implică și se dedau plenar muncii pe care o îndeplinesc.

Eforturile micilor participanți la eveniment au fost răsplătite de către organizatori cu seturi de materiale de dezvoltare și dulciuri tradiționale, care au fost distribuite fiecărui copil.