„Suntem recunoscător pentru tot sprijinul și ajutorul de care am beneficiat și de care mai continuăm să beneficiem aici, în Moldova, iar această inițiativă a organizației Lumos, de a distribui vouchere, este un deosebit de plăcută, ne spune Svitlana, o refugiată din regiunea Donețk, care deja de mai bine de un an locuiești în Ialoveni. Această modalitate de susținere ne oferă nouă libertatea de a alege și procura produsele de care avem nevoie și pe care le dorim”.

Într-adevăr această nouă modalitate de oferire a ajutorului umanitar propusă de Lumos și acceptată de partenerii de la Terre des Homme Netherlands, pare să acopere mai reușit necesitățile copiilor refugiați și familiilor lor. „Anterior, când noi înșine ne ocupam de completarea pachetelor alimentare care urmau a fi distribuite familiilor refugiate, ne confruntam cu anumite limitări și constrângeri: nu puteam include produse ușor alterabile, termenul de valabilitate al celor selectate trebuia să fie de cel puțin șase luni din data distribuirii, ș.a.”, a menționat Valentina Ghenciu, managerul proiectului Răspuns la criza refugiaților din Ucraina. „Distribuirea ajutorului în formă de vouchere ne oferă atât nouă, cât și beneficiarilor o mia mare flexibilitate. În primul rând acestea sunt valabile pentru o perioadă de 12 luni, iar în al doilea – acoperă o gamă mai largă de produse ce pot fi procurate, inclusiv cele ușor alterabile cum ar fi lactatele, fructele și legumele proaspete, carnea, peștele. Astfel beneficiarii – copiii și familiile refugiate, precum și unii din comunitățile gazdă – au posibilitatea de a beneficia de o dietă mai balansată și nutritivă”, a explicat schimbarea respectivă dna V. Ghenciu.

Un argument în plus în favoarea voucherelor îl constituie și faptul că astfel refugiații din Ucraina își recapătă, într-un fel, puterea de a lua decizii, de a alege ce e mai bine pentru ei. Și aceasta sunt elemente importante care contribuie la bunăstarea, recuperarea și revenirea lentă către un mod obișnuit de viață. Chiar dacă și încă la mare distanță de meleagurile natale.

134 de familii cu 225 de copii, atât refugiați, cât și din comunitățile gazdă din raioanele Ialoveni și Florești, au primit 642 de vouchere. Fiecare beneficiar a primit câte doua vouchere cu denominări diferite, acestea acoperind atât procurările de produse alimentare, cât și cele nealimentare. De asemenea în cadrul acțiunii de distribuire a voucherelor, participanții la eveniment au primit fluturași cu informații privind protecția copilului și salvgardarea, date de contact ale serviciilor și organizațiilor la care să apeleze în situații când sunt identificare cazuri de protecție.

Distribuirea ajutorului umanitar va continua pe parcursul săptămânii curente, când reprezentanții Lumos Moldova vor merge în raioanele Glodeni și Telenești.