În perioada 19-20 noiembrie 2019 Pavel Ghelețchi, membru al Consiliului Consultativ al Tinerilor (CCT) Lumos din Moldova, a participat la Conferința organizată de Parlamentul European cu ocazia aniversări a 30-ea de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului.

În cadrul evenimentului, la care au fost invitați auto reprezentanți din mai multe țări din Europa și Africa, s-au desfășurat câteva ateliere de lucru cu tematica protecția și promovarea drepturilor copilului, moderate de reprezentanți ai Comisiilor pentru drepturile omului; libertăți civile, justiție și afaceri interne; dezvoltare.

De asemenea tinerii au avut întâlniri cu membri ai Parlamentului european. Astfel, Pavel Ghelețchi, împreună cu alți 6 participanți au discutat cu europarlamentarul Alexandra Geese. În cadrul discuțiilor auto reprezentantul din Moldova a solicitat opinia europarlamentarei privind reprezentativitatea copiilor / tinerilor cu cerințe speciale în cadrul structurilor de participare la nivel european, finanțarea instituțiilor rezidențiale și convingerea donatorilor de a nu direcționa donațiile către instituții, ci servicii, precum și importanța finanțării proiectelor de dezvoltare a mediului în care locuiesc astfel de copii, pentru îmbunătățirea condițiilor de trai a acestora, asigurarea accesului la serviciile necesare.