Încă trei Cabinete de Intervenție Timpurie la copii au fost inaugurate în această toamnă de către Lumos Moldova în parteneriat cu autoritățile publice locale din regiunile pilot în care activăm.

Cele 3 noi Cabinete au fost create în incinta Centrului Medicilor de Familie Florești, Centrului de sănătate Sănătăuca și Oficiul Medicilor de Familie Putinești. Ca și serviciile similare inaugurate anterior, noile cabinete de IT vor deservi copiii de vârstă mică și familiile acestora.

Specialiștii din cadrul Cabinetelor IT vor munci pentru asigurarea creșterii și dezvoltării armonioase a copiilor, prevenirea maladiilor, a situațiilor de risc, a tulburărilor de dezvoltare și a dizabilității copiilor. De asemenea ei vor asigura facilitarea participării părinților la procesul de intervenție timpurie, vor oferi consultații privind alimentarea corectă și echilibrată a copiilor, îngrijirea copiilor sănătoși și bolnavi.

Pentru comunitățile în care se află, Cabinetele de Intervenție Timpurie mai joacă și un rol de mediator între comunitate, echipa medicului de familie, serviciile sociale și de educație de la nivel local și Centrul de Intervenție Timpuria sau alte servicii specializate destinate acestui grup de beneficiari.